Marea finală a Cupei Tymbark Junior!

2016-05-27 07:51:00

Sâmbătă, 28 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, va avea loc etapa finală a campionatului de fotbal pentru copii - Cupa Tymbark Junior.

Cupa Tymbark Junior este o competiţie adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, desfășurată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Întrecerea a avut loc la nivel național și a beneficiat de participarea a peste 6.000 de copii din întreaga țară. În data de 15 mai s-a încheiat etapa zonală, după două luni în care elevii au jucat fotbal cu multă pasiune și dorință de câștig, dovadă fiind cele 1.400 de goluri înscrise în cele peste 300 de meciuri.

În etapa finală, vor juca fotbal 329 de elevi, însumând 30 de echipe din întreaga ţară. Pe lângă premii în produse Tymbark, câștigătorii vor primi bilete la partida România-Polonia din data de 11 noiembrie, meci ce se va juca în preliminariile calificării la Campionatul Mondial de Fotbal, oferite de către Federația Română de Fotbal (FRF).

Alături de ei, va fi susținătorul și ambasadorul competiției, fostul mare portar, Helmut Duckadam.

Pentru a afla mai multe despre campionatul de fotbal pentru copii, Cupa Tymbark Junior,  vă invităm să accesaţi pagina competiţiei www.cupatymbark.ro sau pagina de facebook www.facebook.com/CupaTymbarkJunior/.

22 august 2016, 11:14
Tiger Energy Drink
Descoperă energia la puterea Tiger!
Mai multe
22 august 2016, 09:10
NOTORIUM AWARDS 2016
NOTORIUM AWARDS 2016 CONCURS NAȚIONAL AL MĂRCILOR COMERCIALE RECUNOSCUTE DIN MOLDOVA
Mai multe
15 iunie 2016, 11:11
Şcoala Siguranţei Tedi
Şcoala Siguranţei Tedi a sărbătorit primii absolvenţi!
Mai multe